În data de 30.11.2024 s-a desfășurat competiția ISR Grand Prix 2024. Clubul Sportiv Mureș Fly a participat la această competiție cu o echipă formată din patru sportivi care au concurat la disciplina FS 4way categoria rookie.
Echipa Mureș Fly a avut e evoluție foarte bună reușind să obțină locul 1 câștigând concursul. Este pentru prima dată când echipa de 4way Mureș Fly reușește să câștige primul loc la o competiție internațională. Rezultatul a fost deosebit în special datorită faptului că în componența echipei au fost doi juniori.
Ca în fiecare an sam participat la o serie de competiții de zbor de distanță, proba cea mai populară în rândul piloților de parapantă.
Reportaj despre Campionatul Național de Parapantă Cozia 2024
În premieră la Parada Baloanelor care va fi organizat în 28-29 septembrie 2024, lângă localitatea Mătrici, județul Mureș vor fi zboruri în tandem cu parapanta.
Miting aviatic la Târgu Mureș- SKY IS NOT THE LIMIT
În data de 25.11.2023 s-a desfășurat competiția ISR Grand Prix 2023. Clubul Sportiv Sky Zone a participat la această competiție cu o echipă formată din patru sportivi care au concurat la disciplina FS 4way categoria rookie. Competiția a fost organizată la tunelul de vânt din localitatea Roosendaal, Olanda. Competiția a beneficiat de o organizare foarte bună cu participarea sportivilor din toată Europa. Regulamentul de concurs a fost conform regulilor stabilite de Federația Aeronautică Internațională. Pentru participarea la această competiție a fost necesar un antrenament intens.
Piloții de la Clubul Sportiv Mures Fly au participat la o serie de competiții internaționale unde au obținut rezultate excelente. Antrenamentul pentru competițiile importante a fost făcut la zborurile din cadrul XContest Romania, unde piloții au reușit performanța de a realiza un triunghi FAI de 95 km și un triunghi plat de 100 km.
În perioada 10.07-30.08.2023 Clubul Sportiv Mures Fly organizează curs de inițiere parapantă. Cursul de desfășoară pe locurile de zbor din jurul Târgu Mureșului și implică un număr de zece ieșiri de aproximativ 4-6 ore.
În perioada 26-29 mai 2023 la aerodromul sportiv din Klatovy, Cehia s-a desfășurat evenimentul de parașutism Big Way Skill Camp 2023.
În cadrul acestor evenimente se adună un număr mare de parașutiști care au un scop comun realizarea unor formații mari în cădere liberă - intervalul de timp în care parașutistul, cade fără să își deschidă parașuta.