Nu, decolarile şi aterizarile sunt în mod normal uşoare, şi necesită doar o uşoară alergare. În funcţie de cât de tare bate vântul, la decolare va trebui să alergaţi mai mult sau mai puţin. De asemenea la aterizare va trebui să alergaţi uşor câţiva paşi.

Cum am menţionat anterior, nu trebuie nici o abilitate fizică deosebită pentru a practica zborul cu parapanta. Oricine poate zbura cu condiţia sa se folosească o parapantă potrivită pentru greutatea pilotului (care poate avea între 40 si 110 kg). Poţi deveni elev al unei şcoli de parapantă dacă ai 15 ani împliniţi. Copii sub 18 ani vor avea nevoie de comsimţământul unui părinte sau tutor.

Parapanta este un aparat de zbor confecţionat din materiale textile. Pilotul stă într-un ham special numit seletă,care este ataşat prin mai multe fire de voalura parapantei. Viteza de înaintare şi direcţia sunt controlate prin două comenzi de pilotare. Decolarea se face de obicei de pe o pantă cu inclinaţie mare. Neavând motor, pentru a se menţine în aer, parapanta are nevoie de curenţi ascendenţi. În lipsa curenţilor ascendenţi parapanta pierde tot timpul înălţime ea sacrificând înălţimea pentru a plana. Folosindu-se de curenţii de aer un pilot experimentat poate să stea în aer mai multe ore şi să străbată distanţe de peste 100 de km. Cu toate că parapanta a apărut relativ recent simplitatea acestui aparat de zbor i-a adus in rândul zburătorilor o popularitate extraordinară. Primii parapantişti erau paraşutişti care atraşi de frumuseţea zborului de pe munte decolau cu paraşute aripă modificate. Prin anii ‘80 au apărut aripi care prin forma si construcţia lor aveau o aerodinamică mult mai bună decât cele folosite de paraşutişti permiţând piloţilor să stea în aer si chiar să se ridice deasupra locului de decolare. De atunci parapanta s-a dezvoltat foarte mult. Parapantele noi nu numai că zboară mult mai bine decât primele aripi folosite de temerari pentru a se desprinde de sol dar sunt şi mult mai sigure. Pilotarea acestor aripi se poate învăţa uşor şi în siguranţă.